Săptămâna trecută a fost una destul de tristă, dacă e să ținem cont de incendiul izbucnit în clubul ,,Bamboo” din București sau de moartea celebrului actor Ion Besoiu. Fără a minimaliza importanța cauzelor și urmărilor celor petrecute în celebrul club de fițe bucureștean, aleg să mă întristez și mai mult de dispariția celebrului actor de teatru și film. Din același motiv pentru care am ales să urmăresc din ce în ce mai rar știrile. Pentru că dispariția celui ce ne-a încântat copilăria în ,,Toate pânzele sus” a fost un eveniment trecut la rubrica ,,fapt divers”.
E drept, acum, că toți suntem trecători, iar moartea unei persoane de 85 de ani nu cauzează șoc și groază, deci nu poate fi prima știre dintr-un jurnal de știri, dar parcă e prea multă aplecare spre senzaționalul urât din viața celorlalți. La fel de adevărat e și că, dacă aș întreba foarte mulți adolescenți sau tineri, ar știi să îmi spună ce este ,,Bamboo”, chiar dacă n-au călcat nicicând în el, dar nu ar știi cine e Ion Besoiu.
Extrapolând, sunt multe despre care tinerii noștri nu știu, drept urmare nu au cum să fie interesați. Și cred că vina nu e a lor. De fapt, e greu să găsim vină cuiva anume. Trăim într-o societate dornică de senzațional. Dar nu de senzaționalul frumos. Ci acela ce stârnește, cum spuneam, șoc și groază. Pornind de la interesul manifestat pentru aspectul vecinului ce nu arată prea bine și de care brusc devii interesat – cu speranța că vei descoperi o telenovelă demnă de dezbătut la o cafeluță de dimineață – și continuând cu știrile care ar trebui să aibă cerculețul acela cu recomandarea nu doar în privința vârstei minime admise pentru vizionare. Ci să specifice și că nu ai nimic demn și frumos de învățat din ele.
Spuneam că mulți tineri nu știu nimic despre Ion Besoiu. Cum nu știu despre mulți alți actori, oameni de cultură sau oameni simpli chiar, dar de la care ai putea să înveți o sumedenie. Pentru că nu apar în media. Și nu apar în media pentru că se consideră că nu e un subiect de interes. Iar scuza e ,,cercul vicios” ce pare-se nu poate fi rupt. Fără a se ține însă seama că interesul telespectatorului român a fost format și educat în timp, după 89, după voia unora. Eu consider că dacă în fiecare jurnal de știri ar crește ponderea lucrurilor bune întâmplate de-a lungul unei zile, în pași mici ar învăța și tânărul telespectator să facă și el fapte pe măsură. E un proces lung, anevoios și cu beneficii bănești abia întrezărite în viitor. Dar beneficii la nivel mental, pentru întreaga nație. E un proces ce necesită și multă răbdare.
Tot de răbdare vorbea și Ion Besoiu într-un ultim interviu. Răbdarea pe care a învățat să o aibă în cele din urmă și față de el însuși. Răbdare pe care însă eu nu o mai am față de jurnalele de știri, excluzându-le din viața mea și alegând să mă informez din presa scrisă, după pofta sufletului meu. Răbdarea e tot despre educație, dragii mei. Educația pe care trebuie să o consumăm în continuare!
Leave a Reply