Cei 53 de agenţi de poliţie, încadraţi din sursă externă în urma concursului organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, au depus joi jurământul de credinţă, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul I.P.J. Suceava.
La data de 19 ianuarie, la sediul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, poliţiştii încadraţi din sursă externă au depus jurământul de credinţă. Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României, apoi cei 53 poliţişti au jurat credinţă statului român şi cetăţenilor săi.
Ei au fost felicitaţi şi au ascultat mesajele transmise de conducerea Poliţiei Române şi de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
În perioada februarie – aprilie, agenţii de poliţie vor participa la cursul de iniţiere în carieră, ce se va desfăşura la instituţiile de învăţământ ale Poliţiei Române.
După 6 luni, în care se vor afla în responsabilitatea unui poliţist cu experienţă, aceştia vor susţine examenul de definitivare.
Pe toată perioada de pregătire, poliţiştii nu vor avea dreptul să poarte armament, să desfăşoare activităţi specifice structurii poliţiei judiciare şi poliţiei rutiere. De asemenea, nu au acces la informaţii clasificate, până la obţinerea calităţii şi a avizelor necesare.
La festivitate a participat conducerea inspectoratului, dar şi şefii structurilor, în subordinea cărora îşi vor desfăşura activitatea cei 53 de agenţi de poliţie.
Poliţişti nou încadraţi au ascultat mesajul şefului Poliţiei Române, chestor principal Bogdan Despescu, citit de către Şeful I.P.J. Suceava, comisar şef de poliţie Dorel Aicoboae:
“Onorată asistență,
Dragi colegi,
Astăzi este o zi importantă pentru dumneavoastră, ziua depunerii Jurământului de Credință, primul pas spre asumarea de responsabilități, în numele societăţii, pentru a-i apăra valorile materiale şi spirituale.
De astăzi, sunteți parte a unei instituţii fundamentale a statului român, respectată şi apreciată de către cetăţeni şi, de aceea, toți avem multe așteptări de la dumneavoastră, pornind de la atitudine, comportament şi mod de acţiune.
Vă asigur că, în Poliția Română, veți găsi oameni profesioniști alături de care să formaţi o adevărată echipă, de la care veți avea ce învăța și de la care veți afla în fiecare zi că doar prin integritate, fermitate şi promptitudine, veţi câştiga respectul comunităţii.
Nu va fi uşor, nu va fi lipsit de riscuri, însă, dacă v-aţi ales cu convingere această profesie, sunt sigur că vă veți ridica la cerințele noilor locuri de muncă, astfel încât, Poliţia Română să continue să fie un partener de încredere.
În această zi atât de importantă, vă urez succes în cariera pe care ați ales-o și vă felicit cu ocazia depunerii Jurământului de Credință!”
Leave a Reply