full screen background image

Compania Renault este anchetată în cazul emisiilor motoarelor diesel

Parchetul din Paris a iniţiat o procedură judiciară împotriva grupului auto Renault, suspectat de “înşelătorie” în cazul emisiilor poluante ale motoarelor diesel, însă compania franceză susţine că respectă toate reglementările, relatează cotidianul Le Figaro.

“Procurorii vor investiga un eventual caz de înşelătorie în cazul calităţii şi asupra controalelor efectuate, consecinţa fiind furnizarea unor produse periculoase pentru sănătatea oamenilor şi animalelor”, a transmis vineri Parchetul din Paris.

Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează emisiile motoarelor diesel fabricate de grupul auto francez Renault. Experţi citaţi de presa franceză afirmă că grupul auto ar fi instalat un soft pentru controlul emisiilor poluante ale motoarelor diesel.

“Renault respectă legislaţia franceză şi europeană, iar vehiculele sunt conforme cu normele în vigoare”, a reacţionat constructorul auto francez, precizând că “a luat notă” de iniţiarea procedurii judiciare.

comments

comments




Leave a Reply

avatar