Compania de stat Poşta Română a avertizat, miercuri, că traficul trimiterilor poştale va fi afectat până pe 22 ianuarie, din cauza condiţiilor meteorologice extreme, ceea ce înseamnă că trimiterile vor ajunge cu întârziere la destinaţie.
În condiţiile în care vremea nefavorabilă impune restricţii de trafic, atât pe teritoriul ţării, cât şi în ceea ce priveşte cursele de transport aerian internaţionale, fluxul de import, cât şi cel de export va fi afectat.
“Având în vedere aceste aspecte, este posibil să apară întârzieri în ceea ce priveşte timpii de circulaţie în traficul poştal. Estimăm că această situaţie se va manifesta până în jurul datei de 22 ianuarie 2017”, a precizat Poşta Română.
Compania de stat, care operează o reţea de mii de agenţii la nivel naţional, cea mai mare din ţară, îşi cere scuze tuturor clienţilor şi partenerilor şi îi asigură că îşi va respecta toate obligaţiile impuse prin lege.
Poşta Română, care este controlată de Ministerul Comunicaţiilor, a înregistrat, în primele şase luni din 2016, un profit brut de 19,6 milioane de lei (4,4 milioane de euro), în creştere cu 5% faţă de perioada similară a anului trecut.
Leave a Reply