Un număr de 15 lideri sindicali de la termocentrala Mintia au intrat joi dimineața în greva foamei, solicitând anularea deciziei prin care personalul auxiliar și TESA de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) va lucra doar patru zile pe săptămână, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva (SLIED), Mircea Crișovan.
‘Solicităm anularea deciziei de întrerupere temporară a activității pentru personalul auxiliar, respectarea contractului colectiv de muncă, inclusiv în ceea ce privește salariile compensatorii pentru personalul disponibilizat, precum și demiterea conducerii CEH’, a spus liderul sindical.
În opinia sa, decizia de întrerupere temporară a activității nu se poate aplica în cazul termocentralelor, deoarece acestea necesită metode specifice de pregătire a utilajelor pentru ca grupurile energetice să poată fi pornite în siguranță.
El a menționat că revendicările sindicaliștilor de la Mintia vor fi prezentate joi la sediul Ministerului Economiei de către președintele Federației ‘Energetica’, Ioan Pisc, organizație din care face parte și SLIED.
Activitatea celorlalți angajați de la termocentrala Mintia se desfășoară normal, a spus Crișovan.
Întreruperea temporară a activității afectează săptămânal circa 400 dintre cei 780 de angajați ai centralei electrice, mai susțin sindicaliștii.
Personalul auxiliar și TESA din cadrul CEH va sta acasă în zilele de luni, începând cu ianuarie 2017, și va fi plătit cu 75% din salariul tarifar, potrivit unei decizii luată de conducerea companiei.
AGERPRES
Leave a Reply