full screen background image
frontiera

Peste un milion de oameni au trecut frontiera României în perioada Crăciunului

Peste un milion de oameni au trecut graniţele ţării, în perioada 19-26 decembrie, cei mai mulţi pe la punctele de trecere cu Ungaria şi Moldova, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

“În perioada 19-26.12.2016, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 1.148.000 de persoane, dintre care 674.000 pe sensul de intrare şi 474.000 pe sensul de ieşire din ţară şi de 318.000 mijloace de transport. Comparativ cu perioada similară a anului 2015, când au trecut frontiera 1.195.000 persoane şi 326.000 mijloace de transport, traficul s-a menţinut la aceleaşi valori. Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară, unde au trecut graniţa peste 449.000 persoane şi de la frontiera româno- moldoveană, unde au trecut graniţa 195.000 persoane, atât pe sensul de ieşire, cât şi pe cel de intrare în ţară. De asemenea, valori ridicate de trafic s-au înregistrat şi prin punctele de trecere aeroportuare, unde au trecut frontiera peste 294.000 persoane”, se arată într-un comunicat remis marţi agenţiei MEDIAFAX.

Între 24-26 decembrie au fost constatate 57 de fapte penale în zona punctelor de trecere, confiscate bunuri nedeclarate în valoare de peste 210.00, fiind aplicate totodată amenzi contravenţionale de 16.300 de lei, precizează Poliţia de Frontieră.

comments

comments




Leave a Reply

avatar