E decembrie, final de an. Nu știu dacă vi se întâmplă și dumneavoastră, dar în această perioadă eu mă gândesc la cele întâmplate peste an. E ca o retrospectivă a celor întâmplate în cele trei sute și ceva de zile. O listă a celor bune petrecute și făcute și a celor mai puțin bune. Și-ncerc să le pun în balanță cu speranța că cele ce mă bucură pe mine și pe cei ce mă înconjoară sunt mai numeroase. Și cu speranța că în anul ce va veni vor fi și mai multe motive de bucurie.
Un lucru trecut în dreptul celor bune întâmplate ar fi că am reușit să citesc mai mult, să scriu mai mult și drept urmare să învăț mai mult. Și uite așa simt că am mai crescut puțin. Și nu mă refer la vârstă, deși nici această creștere nu e motiv de supărare. Și chiar de poate părea un subiect nu tocmai confortabil în luna cadourilor, zic că uneori e bine de abordat. Acela al sensului pe care îl dă vieții învățarea. Citeam pe un site ce promovează învățarea continuă despre trei perspective din care aceasta poate fi privită:
Cea pragmatică potrivit căreia ,,analfabeții secolului nostru sunt cei care nu reușesc să se schimbe în ritmul în care se schimbă lumea din jurul lor”.
Perspectiva artistică este una optimistă ce te îndeamnă ,,să folosești orice adversitate ca pe o oportunitate de a-i da farmec vieții”. Deci orice lucru neplăcut ne oferă posibilitatea de a învăța ceva nou. Iar noul dă farmec vieții fiecăruia, căci sunt prea puțini cei ce iubesc monotonia.
Perspectiva filosofică poate fi ceva mai inconfortabilă pentru mulți, dacă nu reușesc, să identifice momentele în care au învățat ceva nou. Căci afirmă că atunci când te oprești din învățat, ,,începi să mori încet”.
O să-mi spuneți că e cam multă filosofie pentru lumea în care trăim, pentru o singură doză, fie ea chiar și de educație…
Drept urmare rup ritmul și vă spun doar atât: că ar fi minunat pentru noi, părinții și drept urmare și pentru ai noștri copii, ca în anul ce vine să reușim să învățăm mai mult. Și nu neapărat deschizând duzine de cărți. Ci fiind într-un fel ce poate fi copiat și de copiii noștri. Cum? Fiind mereu curioși. Nu doar despre ce și-a mai cumpărat vecina, cu cât s-a scumpit făina sau ce notă a luat copilul din banca a treia. Fiind mereu curioși despre tot. Recunoscând că e nevoie de mai multe întrebări pe care să le adresezi sau să ți le adresezi, decât de răspunsuri pe care să le dai, convins fiind că știi de toate. E simplu, nu?
Eu asta îmi propun în anul ce va veni: să fiu mereu curioasă. Despre tot. Iar dacă și dumneavoastră vă puneți în lista de dorințe pe anul 2017 curiozitatea, cu siguranță vom consuma și în viitor doze de educație, zilnic.
Leave a Reply