Marți, 06.12.2016, ora 14.25, Postul de poliţie Rădășeni a fost sesizat prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, la ieșirea din localitate, a avut loc un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului, au identificat pe un drum comunal care leagă DJ 209A, cu satul Rădășeni, un autoturism intrat în capătul unui pod de pe contrasens și pe conducătorul auto, un localnic de 20 de ani, aflat în stare de ebrietate și care se manifesta violent față de echipajul ambulanței ce încerca să-i acorde îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost încătușat și condus la sediul Poliției municipiului Fălticeni, unde a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, după care, la spital, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, ce va fi soluționat procedural.
Leave a Reply