Pregătirile pentru parada militară de Ziua Națională sunt în toi. Peste 3000 de militari, polițiști, pompieri și jandarmi fac astăzi repetiții pentru 1 Decembrie. Acestia vor participa la paradă cu sute de tancuri, autospeciale, ambarcațiuni și aeronave.
Repetițiile de astăzi au loc la baza militară din Ghencea. Totodată, duminică, 27 noiembrie, o nouă sesiune de repetiții se va desfășura în Piața Arcul e Triumf.
Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Apărării Naționale (MApN), “peste 3.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informaţii, cu peste 300 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, şi militari din mai multe ţări aliate sau partenere vor participa joi, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti”.
Militarii străini vor fi din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Republica Italiană, Republica Federală Germania, Republica Moldova, Republica Polonă, Republica Slovacă, Spania și Statele Unite ale Americii.
Tot în Bucureşti va avea loc joi, începând cu ora 8.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.
“Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de parade militare, ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori, întâlniri cu militari veterani și veterani de război, expoziții de tehnică militară de luptă și armament şi retrageri cu torţe în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale ale Forţelor Navale se va ridica Marele Pavoaz.
Ziua Națională este sărbătorită și peste hotare, acolo unde militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice.
MApN subliniază că folosirea dronelor (Remotely Piloted Aircraft Systems – RPAS) în spaţiul aerian unde se desfăşoară manifestările dedicate Zilei Naţionale este interzisă.
Leave a Reply