full screen background image

Sucevenii sună la 112 şi cer ajutor ca să scape de durerile de cap, după ce au băut peste măsură

Conducerea Serviciului sucevean de Ambulanță a realizat o statistică îngrijorătoare, potrivit căreia cel puțin 6 persoane dintre cele care sună zilnic la 112 cer ajutor ca să scape de durerile de cap, după ce au băut peste măsură.

Șeful Serviciului, Alexandru Lăzăreanu ,a precizat că s-a ajuns în situația în care unii localnici cheamă ambulanța chiar la barul în care au băut.

De cele mai multe ori, ei solicită să li se facă o injecție pentru a-și reveni.

Lăzăreanu spune că persoanele aflate sub influența alcoolului vorbesc urât cu personalul medical și chiar s-au înregistrat cazuri de agresiuni.

Potrivit lui Lăzăreanu, această situație este întâlnită nu numai în municipiul reședință, ci și la Fălticeni, Vatra Dornei, Rdăuți și în mai multe comune din județ.

comments

comments




Leave a Reply

avatar