full screen background image

Locuințe ANL. Vasile Dîncu: Tinerii să nu se îngrijoreze!

Politica privind stoparea vânzării locuinţelor ANL nu va fi introdusă în Strategia Naţională a Locuirii, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale. Astfel că cei care au în plan să cumpere astfel de locuinţe o pot face în continuare.

Totuși, a completat ministrul, locuințele ANL nu sunt adaptate pentru familii cu mulţi copii.

Cât despre ajutarea cazurilor sociale, Vasile Dîncu a precizat că lucrează cu specialişti din domeniul Finanţelor la realizarea unei scheme pentru subvenţionarea chiriilor prin vouchere.

„Nu e o politică pe care o introducem de acum. Schimbând legea și strategia, e o politică pe care o vom introduce în viitorii ani, în niciun caz nu este acum. Nu e o chestiune care să îi ducă în alertă pe tinerii care au făcut economii sau care și-au planificat viața în așa fel să își continue locuirea într-o locuință ANL”, a spus vicepremierul.

„Am discutat și am primit și din partea publicului ideea de politici în domeniul subvenționării pentru cazuri sociale de chirii prin vouchere pentru locuire, chirii pentru tinerii angajati. Vom încerca să lucrăm – și am început să lucrăm cu specialiști în finanțe – asupra unei scheme de sprijin pe acest domeniu. E un lucru important pe care în multitudinea ajutoarelor sociale pe care le-am gândit noi, uneori mult prea extinse, nu l-am luat în calcul, deși e una din cele mai importante probleme ale unei familii”, a adăugat Vasile Dîncu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar