Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a declarat, marţi, că achiziţiile pentru organizarea alegerilor parlamentare au ajuns deja în stadiul final, precizând că nu va fi supravegheat video votul ca atare, ci numai perioada în care sunt numărate buletinele.
“Revin şi vreau să subliniez aici, este vorba doar despre perioada în care sunt numărate voturile, deci nu se supraveghează video votul ca atare între deschiderea urnelor şi închiderea lor. (…) Referitor la măsura înregistrării adoptată acum trei săptămâni, vreau să mulţumesc colegilor de la STS pentru felul în care au pregătit tehnic această măsură, faptul că au adaptat în termen record aplicaţia de pe tablete, care să permită acea înregistrare. Vreau să mulţumesc şi colegilor de la AEP care au lucrat cu noi pentru elaborarea procedurilor ce urmează a fi aplicate de către operatorii tabletelor pentru ca această fază să fie bine implementată şi să nu avem diferenţe de înţelegere sau de aplicare a acestei măsuri între o secţie şi alta”, a declarat ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, la ultima şedinţă de dinainte da alegeri a Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016.
Autorităţile sunt pregătite pentru alegerile parlamentare, susţine ministrul de Interne.
“Suntem deja în stadiul final pe două achiziţii. Prima, în ceea ce priveşte ştampilele cu menţiunea “votat”, unde înţeleg că etapă finală din SEAP a fost finalizată şi aşteptăm semnarea acordului cadru pentru 15 noiembrie. De asemenea, furnizarea timbrelor autocolante, în jur de 19 milioane. Procedura simplificată a fost finalizată, atribuirea s-a făcut şi în jur de 9 noiembrie se va semna acordul cadru. În ceea ce priveşte plicurile transparente, una din cele două măsuri adoptate în şedinţa de guvern de acum trei săptămâni, măsuri suplimentare de securizare a procesului electoral, aceste timbre transparente autocolante pentru sigilarea ştampilelor de vot odată terminat procesul electoral şi înregistrarea video a procedurii de numărătoare”, a mai precizat Tudorache.
Leave a Reply