Azi de dimineață m-am trezit, lovită fiind de insirație. La propriu. Pentru că vorbesc despre ghiveciul de flori răsturnat de pe pervaz de pisica familiei. Deci ghiveciul cu flori fu de data aceasta sursa inspirației. Povestea este despre un grădinar și mai multe flori. Ai crede că e o parafrazarea a celebrului titlu de film “O floare și doi grădinari”. Dar nu e. Și nici conținutul nu are vreo legătură. Povestea mea e despre copii și educatori. Doar că, poveste fiind, copiii se tranformă în flori așezate nu în buchet, ci în ghivece. Pentru a fi mai ușor de transportat și îngrijit. Ghivece colorate, mai mari sau mai mici, confortabile sau nu. Florile, însă, toate minunate. Iar stăpânii au ales să le ducă în sera unui grădinar foarte priceput. Atât de priceput, încât i se dusese vestea. În mâna lui florile, se spune, deveneau mai parfumate și mai înmiresmate. Se deschideau în zeci de petale strălucitoare și rămâneau așa și ziua și noaptea.
Și uite așa, în sera grădinarului s-au adunat o mulțime de flori. Trebuie să vă spun că sera lui nu era foarte mare. De fapt era chiar destul de mică, pentru că deși se afla într-o clădire mare, mai erau alte zeci de sere la fel de mici. Drept urmare, nu era prea spațioasă. Uneori soarele bătea prea puternic, alteori era prea umbră. Cu toate acestea florile creșteau nespus de frumos, pentru că erau înconjurate de multă dragoste și zâmbete. E drept că, oricât avea el de dăruit, nu reușea de fiecare dată să ajungă la fiecare floare. Și asta pentru că, înghesuială fiind în seră, se nimerea vreo floare sau mai multe care să-și întindă petale și să ceară mai multă afecțiune. Iar grădinarul nostru nu le refuza, sperând că va putea dărui la timp tuturor. Dar nu îi ieșea de fiecare dată. Mai ales că mulți dintre stăpânii de flori veneau să le viziteze. Atunci grădinarul trebuia să împartă din zâmbete și dragoste și cu stăpânii lor. Dar cum vedea o floare mai abătută, dădea fuga la ea și floarea se însenina.
Într-una din zile, se nimeri însă să vină în vizită la mica seră stăpânul unei flori. Una dintre cele care întindeau mai des brațele decât celelalte. Cu toate acestea, chiar în ziua aceea se nimerise să nu primise încă ce își dorise. Drept urmare, încerca de zor să-și întindă petalele pentru a atrage atenția grădinarului. Dar cel a cărui atenție a fost atrasă prima dată a fost stăpânul venit în vizită. Și mare i-a fost supărarea, când a văzut floarea lui frumoasă, nebăgată în seamă. Din vina grădinarului, desigur. Așa că a decis să-l răpească pe grădinar pentru o vreme, pentru a-l instrui cum să crească floarea. Seră publică fiind, își permitea. Fără să țină cont, însă, de florile rămase singure în seră. Așa că au plecat, lăsând ușile deschise.
Când s-au întors, jumătate din flori păliseră în lipsa grădinarului. Acesta a început să facă tot ce știa mai bine ca ele să-și revină. Stăpânul florii, privind spre floarea lui, care era la câteva zeci de ghivece distanță, și-a dat seama că nu-i va ajunge timpul pentru a înzdrăveni toate florile, până să ajungă la floarea lui. Așa că se apucă să facă și el, cum s-a priceput, ce făcea grădinarul. Și fiecare floare ce-și ridica petalele înveselite din nou, îi dădea curaj să meargă mai departe. Nu se mai gândea doar la propria floare, ci la fiecare floare pe care o atingea. Și împreună au reușit să le înzdrăvenească pe toate.
Din ziua aceea au venit și mai mulți stăpâni de flori. Nu doar în vizită, ci și pentru a-l ajuta pe grădinar. Florile au devenit și mai frumoase, iar grădinarul și mai zâmbitor.
Și-o mai fi trăind și în ziua de astăzi grădinarul, iar florile din seră sunt la fel de frumoase, chiar dacă mereu altele…. O poveste, cum spuneam, cu flori-copii și grădinari-educatori.
Zi de poveste să aveți, oriunde ați fi!
Leave a Reply