Președintele Klaus Iohannis a declarat că îl îngrijorează faptul că 30% din terenul agricol din România este deținut de străini. De asemenea, Klaus Iohannis a spus că este nevoie de o altă legislaţie, care să protejeze românii, propunând un sistem de preempţiune pentru stat şi pentru comunităţi, relatează News.ro.
„De importanţă extraordinar de mare pentru România, cine e proprietarul pământului din România? Cel puţin, în momentul de faţă, aflu, de exemplu, de la domnul ministru (Achim Irimescu – n.r.), că proprietarul a 30% din terenul agricol din România sunt alţii decât românii. E, pe mine, personal, această proporţie mă îngrijorează. Ne trezim că ne uităm la pământ şi ne întrebăm al cui o fi, că al nostru nu mai e”, a spus preşedintele.
În opinia şefului statului, e nevoie de o nouă abordare, care să fie şi „europeană”, astfel încât România „să nu se închidă” şi să revină la izolaţionism.
„Nu ne opreşte nimeni să facem o legislaţie care să permită românilor să stabilească ce se întâmplă în România. Un minim necesar este un drept de preempţiune pentru cei care reprezintă statul sau comunitatea, iar dacă nici statul, nici comunitatea nu este interesată într-o anumită parcelă care se vinde, atunci, sigur, putem să ne gândim cum mergem mai departe”, a precizat Klaus Iohannis.
Leave a Reply