full screen background image

Guvernul a contestat la CCR legea conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric

Mişcare de ultimă oră făcută de Guvernul României. Executivul a contestat la Curtea Constituţională (CCR) legea conversiei creditelor în franci elvețieni, la cursul istoric, potrivit unor surse guvernamentale, citate de Profit.ro, care precizează că sesizarea a fost trimisă judecătorilor luni seară.

Astfel, legea, adoptată pe 18 octombrie de Parlament, nu va intra în vigoare înainte de a fi verificată de magistrații CCR.

Reprezentanții Guvernului sunt de părere că aplicarea legii și la creditele în derulare contravine principiului neretroactivității și previzibilității legii, consacrate de Constituție.

Potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaților înaintea adoptării proiectului, aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social.

“Respectarea obligațiilor asumate prin contracte ar trebui să reprezinte regula în materia executării obligațiilor contractuale. Desigur că de la această regulă pot fi reglementate și unele excepții, în special atunci când se au în vedere aspectele cu caracter social, care, însă, trebuie să fie de strictă interpretare și aplicare, iar dreptul debitorului de a beneficia de un drept special nu ar trebui sa fie activat în funcție de arbitrariul acestuia pentru a nu genera hazard moral”, se arată în scrisoarea semnată de premierul Dacian Cioloș.

De asemenea, Guvernul a cerut ca legea să fie aplicată doar persoanelor fizice consumatori, cu credite de până la 150.000 de euro (echivalent în franci elvețieni) și cu un grad de îndatorare de peste 50% din veniturile nete, însă parlamentarii au adoptat proiectul fără a ține seama de solicitările Guvernului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar