full screen background image

Un tânăr care conducea băut s-a izbit cu maşina de un imobil, în Rădăuţi

Marţi noapte, la ora 23.29, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată, prin 112, despre faptul că, pe raza localității, a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiul Rădăuți, pe fondul vitezei și a ploii torențiale, un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un imobil.

În urma impactului, cele două persoane din autoturism, un tânăr, de 26 de ani, și unul de 27 de ani, ambii localnici, au fost rănite ușor, fiind transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Întrucât cei doi tineri nu au putut da relații cu privire la cel care a condus autoturismul, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 26 de ani, și de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul celui de 27 de ani.

Ambii bărbaţi au refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, cercetările fiind continuate de polițiști, pentru stabilirea persoanei care a condus autoturismul.

comments

comments




Leave a Reply

avatar