full screen background image

Tânăr din Suceava prins de poliţişti, după ce a furat bani din portofelul unei femei, într-un club de noapte din localitate

Poliţiştii suceveni au continuat cercetările într-o cauză de furt din data de 7 octombrie, când, într-un club din Suceava, unei tinere, de 21 de ani, i s-a furat, din portofel, suma de 520 de lei.

În urma activităților operative și de cercetare întreprinse de polițiștii Biroului Investigații Criminale Suceava, autorul faptei a fost identificat ca fiind un localnic, de 24 de ani.

Cu ocazia audierii, acesta a declarat faptul că, pe timpul cât s-a aflat în incinta clubului, a consumat băuturi alcoolice, ceea ce l-a împins să comită furtul banilor din cele două portofele.

Întrucât prejudiciul a fost recuperat de persoanele vătămate, acestea au declarat în scris că s-au împăcat cu autorul și nu doresc continuarea cercetărilor, dosarul penal urmând să fie soluționat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar