Deputații brazilieni au adoptat luni în primă lectură un contestat proiect de înghețare a cheltuielilor publice pe timp de 20 de ani, măsură centrală a programului de redresare economică inițiat de noul președinte de centru dreapta, Michel Temer, relatează AFP.
Proiectul de modificare a Constituției (PEC) prezentat în acest sens de guvernul Temer a fost aprobat de o majoritate covârșitoare de 366 de deputați din totalul celor 480 prezenți, cu mult peste cele 3/5 necesare (308 voturi).
Au votat împotriva 111 deputați, iar doi s-au abținut.
Inițiativa legislativă urmează să fie dezbătută în mai multe lecturi în Congresul Deputaților și Senat pentru a fi adoptată definitiv înainte de sfârșitul anului.
Puternic criticat de opoziția de stânga, proiectul vizează să impună în următorii 20 de ani un plafon cheltuielilor publice ale statului federal brazilian, ce nu vor putea crește dincolo de inflația anuală, inclusiv pentru educație și sănătate.
Amploarea acestui vot în primă lectură este o victorie importantă pentru Michel Temer care și-a asumat președinția Braziliei după controversata destituire a președintei de stânga Dilma Rousseff la 1 septembrie de către Senat pentru cosmetizarea fondurilor publice.
Aproape la fel de impopular ca și Dilma Rousseff, dar întărit de deruta Partidului Muncitorilor (PT, stânga) al fostei președinte în primul tur al alegerilor municipale de la 2 octombrie, Michel Temer a făcut din această măsură “prioritatea” guvernului său pentru a reechilibra bugetul public al Braziliei, confruntată cu cea mai gravă criză economică din ultimul secol.
“Aprobarea PEC este fundamentală pentru a evita spirala inflaționistă și recesiunea. Datoria va putea atinge 100% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2024 sau chiar înainte” și ar însemna “falimentul statului brazilian”, a avertizat el la sfârșitul lui septembrie.
Potrivit Ministerului Economiei, între 1991 și 2015, cheltuielile primare ale statului (înainte de plata dobânzilor la datorii) au urcat de la 10,8% la 19,5% din PIB.
PIB-ul Braziliei s-a contractat cu 3,8% în 2015, înainte de a se reduce iar cu 3% în 2016, în timp ce datoria publică s-a majorat de la 52% din PIB în 2013 la peste 70% în august.
Leave a Reply