full screen background image

Comunitatea evreilor din Suceava comemorează 75 de ani de la deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria

La împlinirea a 75 de ani de la începutul deportării evreilor bucovineni în Transnistria, F.C.E.R.-C.M., Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Comunitățile Evreilor din Suceava și Rădăuți organizează, în zilele 6 și 7 octombrie, o serie de evenimente comemorative în orașele Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Suceava.

Manifestările sunt realizate cu sprijinul Ministerului Transporturilor, JDC România, Consiliului Județean Suceava, a primăriilor din localitățile menționate și a Muzeului Bucovinei din Suceava.

Sponsor – SUPERCOM București.

În ziua de 6 octombrie, în gările și la sinagogile din Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Suceava au fost dezvelite plăci comemorative și au avut loc ceremonii religioase mozaice.

Pe data de 7 octombrie, la Muzeul Bucovinei din Suceava va avea loc un simpozion, organizat de Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România, din cadrul F.C.E.R., în cadrul căruia vor avea loc comunicări istorice, va fi vizitată o expoziție pe tema deportărilor în Transnistria și vor fi prezentate cărțile „Ultima țigară a lui Fondane” și „America de peste pogrom”, semnate de Cătălin Mihuleac.

De asemenea, va fi proiectat un film documentar.

În aceeași zi, la Suceava va fi reinaugurată Sinagoga ”Gah”, construită în 1870.

Programul detaliat poate fi consultat pe site-ul F.C.E.R.-C.M., la adresa jewishfed.ro, precum și pe facebook.com/FederatiaEvreilor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar