Ziua mondială a educaţiei (Journée mondiale des enseignants / World Teachers’ Day), marcată în fiecare an la 5 octombrie, are ca temă, în 2016, “Să-i preţuim pe profesori, să le îmbunătăţim statutul”.
În acelaşi timp, în 2016, de Ziua educaţiei, se marchează 50 de ani de la adoptarea Recomandării UNESCO şi a Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la statutul cadrelor didactice (1966).
Astfel, tema din acest an reia principiile fundamentale ale Recomandării adoptate în urmă cu 50 de ani, punând totodată în evidenţă necesitatea de a acorda susţinere profesorilor, în acord cu obiectivele dezvoltării durabile ale Agendei 2030 a ONU.
Profesorii sunt indispensabili unei educaţii echitabile şi de calitate, astfel încât aceştia trebuie să fie recrutaţi şi remuneraţi în mod adecvat, să fie motivaţi, să beneficieze de o formare profesională satisfăcătoare, să fie susţinuţi şi dotaţi cu resurse suficiente.
“Education International”, federaţie globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice, consideră că această zi trebuie să fie recunoscută şi sărbătorită la nivel internaţional, iar principiile celor două recomandări trebuie respectate de fiecare stat în parte.
Începând cu 1994, la 5 octombrie, federaţia a lansat o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice şi a contribuţiei aduse de acestea în procesul educaţional, la nivel mondial.
Alături de Andrada și Călin, pentru a marca această zi, a fost prezentă Isabel Vintilă, profesor și inspector școlar de specialitate pentru limba română.
Spunem astăzi ”La Mulți Ani!” educației și o felicităm pentru toate beneficiile pe care ni le aduce în viață!
Leave a Reply