full screen background image

5 octombrie – Pentru profesori, o fostă elevă

La început de octombrie este zi de sărbătoare în curtea școlii. Îi sărbătorim pe profesori. În mod oficial și la nivel mondial.

Nu cred să fie om care să treacă prin școală, fără a fi marcat într-un fel sau altul de prezența unuia sau a mai mulți profesori. Motiv în plus astăzi să ne gândim la ei.

Eu mă gândesc la cei care au contat mai mult în devenirea mea. Și cred că nu va fi cu supărare pentru ceilalți profesori pe care i-am avut, a căror amintire timpul a estompat-o. Pentru că știu sigur că mi-au rămas în memorie acei profesori care și-au dorit asta: să conteze în creșterea mea, să conteze în creșterea fiecărui elev. Spre ei mi se îndreaptă astăzi gândurile. Spre cei care m-au învățat nu doar să citesc, să scriu, să socotesc. Care au avut grijă ca informația să circule în clasă nu doar dinspre catedră spre bănci. Spre aceia care mi-au fost profesori și în afara școlii, prin sfaturile legate de ceea ce înseamnă să fii om, oricând, oriunde. Spre aceia care nu mi-au spus niciodată că este suficient, ci că e mereu loc de mai bine. Care m-au învățat că în viață, indiferent de meseria pe care mi-o voi alege, important este să fac lucrurile astfel încât să fie semnificative și pentru mine și pentru ceilalți. Spre aceia care mi-au insuflat atât de multă apreciere pentru rezultatele profesiei lor, încât să-mi doresc să le fiu asemenea.

Lor le urez astăzi cât mai mulți elevi curioși! Elevi care nu doar ascultă, ci care își pun și pun și celorlalți întrebări. Elevi care visează frumos și în implinirea visului lor merg îndrăzneți alături de profesor pe drumul care-i poate ajuta să știe mai mult. O fac în respect reciproc și fără a-și dori neapărat să atragă atenția celorlalți. Acelorași profesori le urez să aibă parte de neuitare din partea elevilor. Neuitarea învățăturii transmise și, implicit, neuitarea lor.

Și mă gândeam că astăzi ar fi potrivit pentru fiecare dintre cei care au părăsit băncile școlii de ceva vreme, să se gândească la un profesor anume, acela care le-a fost și mentor. Și dacă aveți șansă să luați cumva legătura cu el, să-i transmiteți direct gândurile. Pentru că fiecare profesor adevărat și-a propus cândva să facă ceva care să conteze pentru elevii lui. Iar astăzi ar putea fi rândul nostru la un gest care să conteze pentru el, Profesorul.

Ani frumoși, dragi profesori, vă urez cu recunoștință într-o doză de educație. O fostă elevă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar