full screen background image

USV a accesat un proiect în valoare de două milioane de euro, în domeniul cercetării medicale

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a început implementarea proiectului
„Analiza interrelației dintre microbiota intestinală și gazdă cu aplicații în prevenția și controlul diabetului de tip 2” (microDIAB), co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

Valoarea totală a proiectului este de 9.331.538 de lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 8.377.220,16 lei, 7.073.724,70 lei reprezentând co-finanțarea Fondului European de Dezvoltare Regională iar 1.303.495,46 lei reprezentând co-finanțarea Guvernului României, în baza contractului de finanțare nr. 120 din 16.09.2016 încheiat cu Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare în calitate de Organism Intermediar, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Competitivitate.

Proiectul se implementează în localitatea Suceava pe o durată de 48 luni.

Prof.univ.dr. Mihai DIMIAN precizează:

“Investiția este menită să contribuie la dezvoltarea unui nou Laborator de biologie moleculară și metagenomică, susținerea unui număr de 6 noi cercetători în cadrul USV, publicarea a 2 cereri de brevete și a 11 articole științifice, dezvoltarea a 6 parteneriate și depunerea a 4 propuneri de proiecte pentru Competiția Orizont 2020, având drept obiective științifice principale:

– Determinarea profilului microbiotei pacienților cu diabet tip 2 folosind tehnicile moderne si inovatoare de metagenomică cantitativă.
– Testarea de microorganisme probiotice specifice în prevenirea și controlul diabetului de tip 2, folosind studii clinice dublu-orb, randomizate, controlate cu placebo.
– Investigarea mecanismelor fiziologice, metabolice, celulare și moleculare prin care probioticele acționează pentru a preveni și ameliora diabetul de tip 2.
– Elaborarea protocolului și a unui prototip de produs probiotic (alimentar sau capsule) care va fi utilizat în prevenirea și controlul diabetului de tip 2.
– Dezvoltarea şi elaborarea unui protocolul clinic pentru transplant de microbiotă intestinală (FMT) în gestionarea / controlul diabetului de tip 2.”

Proiectul este co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

comments

comments




Leave a Reply

avatar