În acest an şcolar, fiecare elev care va frecventa o formă de învăţământ profesional va primi de la stat 250 de lei, sub formă de “bursă profesională”, potrivit unui proiect de act normativ al Guvernului.
De bursă vor beneficia aproximativ 100.000 de elevi, care se află acum în anul I, II sau III din învăţământul profesional.
Pentru ultimele trei luni din acest an, efortul bugetar este de circa 17,5 milioane de lei, bani care vin din bugetul Ministerului Educaţiei.
Pentru a intra în posesia acestor bani, doritorul trebuie să depună o cerere, la unitatea de învăţământ la care este înscris, în perioada 15-25 decembrie.
Din ce în ce mai mulţi copii se vor înscrie în învăţământul profesional, conform estimărilor autorităţilor.
Astfel, dacă în acest an şcolar sunt înscrişi 100.357 de elevi, la anul numărul va ajunge la peste 112.000, în anul şcolar 2018-2019 127.000 de elevi, în anul 2019-2020 se va ajunge la 146.000 de elevi, iar în anul şcolar 2020-2021 autorităţile estimează că circa 168.000 de elevi vor frecventa învăţământul profesional.
Deci, în cinci ani de acum încolo, numărul elevilor care vor fi înscrişi în învăţământul profesional va creşte cu 68%.
Pe baza acestei prognoze, autorităţile au estimat că, în anul şcolar 2020-2021, vor cheltui pentru acordarea acestei burse 77 de milioane de lei.
Leave a Reply