full screen background image

Tânăr din Ciocăneşti, prins conducând băut pe o stradă din Suceava

POLITIST     În această noapte, la ora 02.00, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a oprit pentru control, pe strada Ana Ipătescu din localitate, autoturismul condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Ciocăneşti.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

comments

comments