Nu știu cum e în cazul domniilor voastre, dar eu sunt fericită că toamna aceasta a fost, și încă mai este, generoasă cu noi. Vremea blândă ne permite plimbări cu prietenii, prin oraș, sau ieșiri în parc, cu copiii sau cățelul, după caz.
E drept că pentru unii e oarecum la fel o ieșire în parc cu cățelul sau cu copilul. Ambii sunt mai mici, deși jucăuși și dornici de mișcare, răspund destul de prompt la comenzi, iar dacă scapă din lesă sau mână, după caz, sunt destul de greu de recuperat.
Poate unora li se pare o comparație forțată. Dar alăturarea celor doi mi-a venit în minte în urma recentelor ieșiri în parc cu copilul meu. Ieșim pentru a-și întâlni prietenii și pentru a se juca în aer liber. Și chiar dacă parcurile urbei noastre sunt destul de puțin numeroase și ocupate în proporție de 75% de trotuare, ne simțim bine. Și eu și copilul.
Nu pot să nu admir părinții care își fac timp pentru a petrece alături de propriii copii în aer liber. Vin agale, pe aleile presărate pe ici pe colo cu gropi. Dar nu face nimic, e rost de și mai multă mișcare. Apoi ochesc o bancă liberă, fără pretenții în privința poziționării în parc. Sigura condiție este să nu fie lângă o toaletă ecologică, a cărei vecinătate poate da dureri de cap, prin mirosurile pe care le răspândește cu generozitate. Se așază tacticos, moment în care copilul țâșnește spre spațiul de joacă sau grupul de prieteni. În același moment, Iphone-ul țâșnește și el din poșeta mamei sau din buzunarul tatălui. Și începe relaxarea… Și pentru cei mici și pentru cei mari. Din când în când, se mai ridică o privire curioasă de părinte pentru a localiza juniorul. Și pentru a da dovada implicării depline în această activitate de familie, părintele are periodic cam aceleași replici: “Fii atent! Vezi să nu cazi și să te murdărești! Nu mai alerga că ai să transpiri!”.
La final, copilul este chemat la ordin și părinte – copil se îndreaptă mulțumiți spre casă. Cea mai mare mulțumire e a părintelui, pentru că a petrecut timp în aer liber cu propriul copil. Iar a copilului, pentru că a scapat nemuștruluit bine din cauza pantalonilor găuriți.
Cred, însă, că mulțumirea ambilor ar putea fi și mai mare dacă, odată ajunși în parc, părintele ar căuta o bancă de pe care să-și poată observa mai ușor copilul. Dacă din când în când s-ar implica și el în jocurile celui mic, lăsând deoparte Iphone-ul (puțină mișcare nu strică nimănui). Dacă ar fi mai îngăduitor la căzăturile ce aduc găuri în pantaloni și ar fi mulțumit că cel mic transpiră (Lângă Iphone-ul din poșetă încape cu ușurință și o bluză de schimb, căci faptul că a transpirat e semn că cel mic a făcut cu adevărat mișcare).
Iar la plecarea din parc ar discuta despre felul în care s-a simțit, dacă și-a făcut prieteni noi, dacă a învățat jocuri pe care nu le știa înainte.
În felul acesta nu ar mai fi loc de comparație între ieșirea în parc a stăpânului cu drăgălașul patruped din dotare și cea a părintelui ce vrea să petreacă timp în aer liber cu propriul copil.
Închei prin a vă invita la plimbări cât mai dese alături de copii sau prieteni, pentru că așa cum spuneam, până și toamna e generoasă cu noi.
Și nu uitați, dragii mei, să consumați doza zilnică de educație!
Leave a Reply