full screen background image

Despre noul an şcolar, cu profesorul Marcel Colibaba, directorul Școlii Gimnaziale “Gheorghe Popadiuc” din Rădăuți!

A doua parte a vacanței elevilor presupune pentru profesori și pentru directorii de școli pregătirea începutului de an școlar.

Pentru că orice început este mai interesant dacă stă la baza unor obiective, am stat de vorbă cu profesorul Marcel Colibaba, directorul Școlii Gimnaziale “Gheorghe Popadiuc” din Rădăuți, despre lucrurile pe care dorește să le realizeze în acest nou an de școală.

Profesorul Colibaba se află la conducerea școlii din anul 2013 și, cu toate că are realizări atât administrative, cât și în ce privește activitățile cu elevii și rezultatele acestora, afirmă că nu e ușor să fii director al unei unități de învățământ, având în vedere că cerințele sunt foarte mari, așteptările de asemenea.

Nouă clase de elevi vor începe anul școlar 2016 – 2017 la școala amintită, cu elevi de la clasa pregătitoare până la cei de clasa a VIII-a.

Niciuna dintre clase nu are mai puțin de 25 de elevi, ceea ce înseamnă că a crescut simțitor gradul de atractivitate al școlii Gheorghe Popadiuc.

Acesta este unul dintre obiectivele atinse ale conducerii școlii.

Se pune, în această situație, problema dificultății de lucru la clasă cu un număr mare de copii, mai ales că deocamdată cel puțin, clasele nu pot fi divizate.

Dar toate clasele sunt bine acoperite de cadre didactice bine pregătite, ceea ce înseamnă că anul școlar va începe sub bune auspicii.

Discuția din studioul VIVA FM Rădăuți cu directorul Marcel Colibaba se va materializa prin demararea unui proiect la care vor participa elevii de gimnaziu împreună cu profesorii lor, în parteneriat cu Școala Gimnazială “Regina Elisabeta” din Rădăuți.
Proiectul vizează dezvoltarea aptitudinilor de scris – citit ale elevilor.

O problemă identificată la tânăra generație este aceea că citește puțin, fără să asimileze, iar scrisul de mână a fost înlocuit cu scrisul la tastatură.

Fenomenul se numește “Analfabetism funcțional”, iar proiectul în care vor fi implicați elevii vizează combaterea lui.

Se va derula sub coordonarea profesorului Liliana Romaniuc de la Iași, fost inspector școlar și a unei fundații din Statele Unite ale Americii care pune la dispoziție materiale cu ajutorul cărora să se diminueze acest fenomen.

Reușita proiectului depinde mult de metodele de lucru ale profesorilor de la clasă, de modalitățile de abordare a elevilor, astfel încât aceștia din urmă să poată realiza o citire conștientă și să înțeleagă mesajul transmis de textul citit.

Se vor implica profesorii de la toate disciplinele din Școala “Gheorghe Popadiuc”, care la rândul lor vor dobândi competențele necesare abordării în alt stil a activităților zilnice, care îi implică pe copii.

La finalul proiectului, se speră ca va fi mult stimulat interesul către lectură al elevilor.

“Biblioteca de pauză” este un alt proiect ce va fi demarat începând cu data de 12 septembrie la Școala “Gheorghe Popadiuc”.

Pentru înființarea acesteia a făcut o donație importantă directorul Marcel Colibaba, pot să aducă și elevii cărți pe care le au acasă în dublu exemplar sau o carte de care se pot lipsi, iar elevii care sunt interesați să citească în timpul recreațiilor pot să împrumute aceste cărți care vor cuprinde toate domeniile de interes ale copiilor de gimnaziu.

Se urmărește câți cititori a avut o carte și ce domeniu este de interes pentru elevii de o anumită vârstă.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments




Leave a Reply

avatar