Senatorul Gabriel Oprea are la dispoziţie o săptămână să-şi studieze dosarul pe care Comisia juridică îl va deschide luni, raportul urmând să fie votat în plen peste două săptămâni, potrivit unor surse din conducerea Senatului.
Cererea DNA de urmărire penală pentru ucidere din culpă pe numele senatorului independent Gabriel Oprea ajunge la Comisia juridică a Senatului luni, cele 18 volume urmând să fie deschise la ora 16.00.
Senatorul are la dispoziţie o săptămână pentru a-şi studia dosarul, apoi Comisia juridică va întocmi un raport marţi, 13 septembrie, care va fi supus votului în plen luni, 19 septembrie.
Cererea de urmărire penală a senatorului Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă trimisă de DNA a ajuns vineri la biroul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii anticorupţie au transmis joi procurorului general al României cererea de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în ceea ce îl priveşte pe fostul viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, actual senator.
Leave a Reply