full screen background image

6.000 de lei furaţi dintr-o maşină lăsată cu geamurile întredeschise, parcată în faţa unui hotel din Suceava

Poliția municipiului Suceava a fost sesizată, joi, la ora 10.30, de un localnic, de 46 de ani, despre faptul că, miercuri, persoane necunoscute i-au sustras din interiorul autoturismului o sumă de bani.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența victimei care, în cursul zilei, în intervalul orar 13.30 – 14.00, și-a parcat autoturismul în fața unui hotel din Suceava, însă a lăsat geamurile de la portiere întredeschise, persoane necunoscute au forțat sistemul de închidere și din interior au sustras suma de 6.000 de lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

Poliţiştii atrag atenţia cu privire la modul de asigurare a vehiculelor, dar şi cu privire la locaţiile de parcare şi la bunurile pe care cetăţenii le lasă în interiorul autoturismelor.

Pentru a preveni furturile din auto, poliţiştii recomandă:
– nu parcaţi autoturismul în zone neiluminate, la adăpostul întunericului, hoţii pot acţiona nestingheriţi;
– nu lăsaţi în interiorul autoturismului acte sau alte valori;
– în timpul zilei asiguraţi-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor;
– când părăsiţi autoturismul, chiar pentru un minut, nu vă zgârciţi cu timpul dumneavoastră şi asiguraţi portierele; indicat ar fi şi cuplarea sistemului de alarmă;
– nu lăsaţi în autoturism bunuri de valoare, genţi sau lucruri ce ar putea trezi interesul hoţilor; aceştia acţionează atât în parcările aglomerate cât şi din mers, încercând portierele maşinilor staţionate;
– dacă la bordul autoturismului aveţi montată aparatură electronică de valoare, gen, radio casetofoane scumpe sau CD playere, sisteme de navigaţie, staţii auto, este indicat să fie luate în casă pe timpul nopţii;
– încercaţi să montaţi aparatura audio pe un sistem tip şină, cu fişe, care să permită o deconectare uşoară şi fără riscuri;
– nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii;
– nu lăsaţi în maşină bani, cărţi de credit, ordine de plată sau alte obiecte; obiceiul de a încuia în torpedou banii, atrage de obicei atenţia;
– cumpăraţi-vă şi dotaţi-vă autoturismul cu sisteme sigure antifurt pentru portiere, portbagaj şi nu în ultimul rând pentru rezervor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar