full screen background image

Noul antrenor al echipei de fotbal Foresta Suceava, Cristian Popovici, prezentat oficial

Noul antrenor al echipei de fotbal Foresta Suceava, Cristian Popovici, a fost astăzi prezentat oficial.

Preşedintele clubului, fostul internaţional Dorin Goian, este încrezător în viitorul echipei, dar este conştient de faptul că jucătorii şi echipa tehnică au nevoie de timp, pentru ca relaţiile de joc să fie puse la punct.

 

Noul antrenor al sucevenilor, Cristi Popovici, a declarat că, aşa cum a fost peste tot unde a antrenat, pleacă la drum optimist, plin de entuziasm şi încredere.

Puteţi asculta mai jos întreaga conferinţă de presă susţinută astăzi de Popovici:

 

Popovici îl va avea ca secund pe Marius Gireadă, iar antrenor cu portarii va fi Marius Lup.

Cristian Popovici şi-a început cariera de antrenor în 2010, la FC Botoșani.

A antrenat echipa din Botoșani până în 2011, iar în septembrie 2012, a revenit pe banca tehnică a Botoșaniului.

Cea mai mare realizare a lui Popovici ca antrenor al FC Botoșani a fost promovarea în Liga I, pentru prima dată în istoria acestui club.

În perioada 2011-2012, a antrenat mai multe echipe de Liga a II-a, ca SC Bacău, Dinamo II București și FCM Bacău.

Fostul antrenor principal al Forestei, Adrian Iencsi, a demisionat luni din funcţie, după ce echipa a pierdut ambele meciuri disputate în actula ediţie a ligii secunde de fotbal.

Următorul joc al sucevenilor se va disputa duminică, 21 august, de la ora 12.30, pe terenul celor de la ASU Politehnica Timisoara, meci ce va fi transmis în direct la Digi Sport.

comments

comments




Leave a Reply

avatar