Municipiul Suceava poate accesa finanţarea europeană pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuinţe, a anunţat viceprimarul Lucian Harşovschi.
Potrivit acestuia, până în momentul de faţă, din partea proprietarilor de apartamente a venit doar o singură solicitare, în derulare fiind licitaţia pentru întocmirea documentaţiei tehnice şi cererii de finanţare.
Dezinteresul sucevenilor este explicat de Harşovchi prin aceea că locuitorii reşedinţei de judeţ nu realizează îndeajuns de bine beneficiile reabilitării cu bani nerambursabili de la Uniunea Europeană, în comparaţie cu cea făcută pe cont propriu.
Harşovschi: “Este, într-adevăr, o contribuţie de 25%, care reprezintă, în medie, aproximativ 4.000 de lei, dar lucrările includ schimbarea ferestrelor, izolarea cu polistiren a zidurilor, izolarea ţevilor de la subsol şi a celor de pe casa scării, cât şi a planşeului şi acoperişului. Costurile sunt poate mai mari decât la un simplu polistiren aplicat pe pereţi, aşa cum fac mulţi proprietari, însă eficienţa energetică este mult mai ridicată, iar la sfârşit se acordă şi acel certificat de energetic.”
Din fonduri europene se asigură 60% din valoarea lucrărilor, 25% este partea asociaţiilor de proprietari, iar 15% se acordă de la Primărie.
Asociaţiile, blocurile sau scările de bloc trebuie să se asocieze şi să facă un proiect de minim 100.000 de euro.
Leave a Reply