full screen background image

15 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Consilierii generali ai Capitalei au adoptat, în ședința de joi, proiectul de hotărâre propus de primarul Gabriela Firea care prevede suplimentarea cu 15 milioane de lei a sprijinului acordat Patriarhiei Române pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, dar și alocarea unui sprijin financiar de 4,5 milioane lei pentru Mănăstirea Antim. Patriarhul Daniel a cerut câte 10 milioane de lei şi primăriilor de sector din Capitală, însă a fost refuzat de administraţiile locale din cauza sumei prea mari în comparaţie cu bugetele proprii.
Decizia a întrunit susținerea a 31 dintre consilieri, fiind respinsă de 20 dintre aceștia, informează Agerpres.
Consilierul Uniunii Salvați Bucureștiul Ana Ciceală a anunțat, în debutul dezbaterilor, că USB va vota împotriva acestui proiect, apreciind că este necesară o consultare publică pe marginea lui, dar și că CGMB ar trebui să mandateze primarul general, Gabriela Firea, pentru a solicita documente justificative privind modul în care au fost cheltuiți până în acest moment banii pentru construirea Catedralei.
Liberalul Ciprian Ciucu a atras atenția asupra faptului că este a doua modificare de buget care se realizează în mai puțin de o lună, iar acest lucru creează senzația că nu s-a realizat o analiză pentru a constata care sunt prioritățile de dezvoltare a Capitalei.
De asemenea, el a propus ca proiectul de rectificare să se voteze pe articole, nu în bloc, dându-se astfel posibiltatea ca unele alocări bugetare să fie aprobate, iar altele respinse.
“PNL si USB au cerut ca punctul referitor la sumele ce vor fi alocate BOR, pentru Catedrala Mantuirii Neamului, să se discute si voteze separat de celelate modificări bugerare. Cu restul alocărilor bugetare suntem de acord, ar trebui să se intample. PSD/ALDE nu a acceptat propunerea noastra. Acum, George Mihaită solicită bani pentru un boiler pentru Teatrul de Comedie. Si inteleg necesitatea si as vrea sa-i aprob omului bugetul pentru ca sa-i ia boiler, sa nu inghete la iarnă. Așa vor PSD/ALDE sa ne forteze mana. Dacă va pica la vot, va fi doar vina lor”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.
Primarul general, Gabriela Firea, a afirmat că nu este vorba de o rectificare, ci de o redistribuire și a negat afirmațiile potrivit cărora cele 3 milioane de euro destinate Catedralei Mântuirii Neamului ar reprezenta cea mai importantă sumă alocată de la începutul mandatului său. În acest sens, ea a precizat că au fost efectuate cheltuieli în valoare de 60 de milioane de euro pentru rețeaua de termoficare, dar și pentru investiții în transportul în comun sau pentru o serie de instituții subordonate PMB.
Administraţiile locale au refuzat însă până acum să dea fiecare câte 10 milioane de lei (2,2 milioane euro) spunând că suma este mult prea mare în comparaţie cu bugetele locale. Cel mai vehement a fost, de departe, edilul Sectorului 6, Gabriel Mutu care a precizat că din aceşti bani ar putea construi 3 grădiniţe pentru copii.
“Noi avem un buget care abia ne permite să ne gospodărim, abia avem bani să ne facem treburile în sector. N-am bani pentru aşa ceva. Înţeleg, construcţia Catedralei trebuie să continue, dar n-am bani de dat. Cu aceşti bani fac trei grădiniţe”, a spus Gabriel Mutu.
“Cred că le dau ceva, dar să vedem cât. Nu, 10 milioane nu le dau sigur, că nu am de unde să le dau 10. Deşi se construieşte la mine în Sector, nu am cum să le dau atât. Sper să le pot da două milioane”, a spus şi primarul Sectorului 5, Daniel Florea, aceeaşi sumă fiind vehiculată şi de Clotilde Armand, consilier local în Sectorul 1.

Catedrala Mântuirii Neamului, cel mai mare lăcaş de cult din România ce va fi vizibil din orice punct al Capitalei, a depăşit după aproape trei ani de lucrări, de când a ajuns la cota zero, înălţimea unui bloc de 12 etaje. Construcţia Catedralei Neamului a fost ridicată deja până la 36 de metri deasupra solului, la care se adaugă 22 de metri în subteran.

comments

comments




Leave a Reply

avatar