Administrația Națioanală de Meteorologie a emis astăzi o informare meteo de căldură, valabilă pentru acest sfârșit de săptămâna, în toată țara.
Astfel,vremea va deveni caniculară în sudul şi sud-estul ţării.
În cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei şi în sudul Moldovei, în orele amiezilor, se vor înregistra local temperaturi maxime de 35…36 de grade, izolat 37 de grade în Lunca Dunării.
Disconfortul termic va fi accentuat îndeosebi în zonele de câmpie (cu precădere în Câmpia Română), iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și, posibil, va depăși uşor pragul critic de 80 de unităţi.
Leave a Reply