full screen background image

Un bărbat şi o femeie din Boroaia au fost prinşi de poliţişti, după ce au furat bani din casa unei bătrâne de 90 de ani din Ipoteşti

Secţia 2 Poliţie Rurală Ipoteşti a fost sesizată, luni, prin 112, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras unei femei, de 90 de ani, din localitate o sumă de bani.

Polițiștii au stabilit faptul că, pe 20 iunie, în jurul orei 15.00, un bărbat, de 47 de ani, şi o femeie, de 40 de ani, ambii din comuna Boroaia, s-au deplasat pe raza comunei.

Sub pretextul colectării unor fonduri, folosindu-se de documente false, cei doi au pătruns în locuinţa bătrânei, unde au primit suma de 100 de lei, cu titlu de donaţie.

Profitând de vârsta înaintată a persoanei vătămate, într-un moment de neatenţie,  bărbatul i-a sustras dintr-o poşetă suma de 211 lei.

În urma efectuării de verificări, cei doi au fost identificaţi, iar polițiștii au gasit asupra lor suma de 311 lei şi documentele folosite pentru comiterea infracţiunilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt, înşelăciune, fals, uz de fals şi violare de domiciliu, ce va fi soluționat procedural.

Poliţiştii atrag atenţia asupra pericolelor generate de facilitarea accesului în locuinţă a unor persoane necunoscute care afişează diferite calităţi.

De multe ori aceste persoane au intenţii infracţionale, iar victimele, în general persoane vârstnice, nu pot furniza detalii sau date în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciilor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar