Fac ce fac și mă întorc, de multe ori, spre discuția legată de rolul atât de important al lecturii în dezvoltarea armonioasă a celor mici. Și mi se întâmplă acest lucru nu doar pentru că sunt dascăl și constat cu regret slabul apetit al elevilor pentru lectură, ci pentru că am experimentat, în calitate de mamă, efectul lecturilor asupra micului meu. Al lecturilor făcute la ceas de seară, încă din vremea când era mic, iar grijile de școlar încă erau departe.
E drept că a trecut ceva vreme de atunci și lucrurile s-au schimbat, așa cum, inevitabil și firesc, se schimbă toate. Pentru că acum nu-i mai citesc eu povești pe înserate, ci îl îndemn să o facă singur. Și, de multe ori, îndemnul nu prea are efect. În schimb, e dispus să-mi spună povestiri legate de cele trăite peste zi. Și zic că tot e un plus.
Pe vremea în care eu eram cea care citea în diferite tonalități poveștile, iar el cel ce asculta, am remarcat efectul evident pe care acestea le aveau asupra lui, chiar de la o zi la alta.
Ascultând povești, și-a îmbogățit foarte repede vocabularul și a reușit să vorbească la fel de repede, exprimându-se mult mai corect decât o făceau alți copii de vârsta lui. Era o încântare pentru mine să văd cât de mult își îmbogățea cunoștințele generale și cât de plăcut știa să le exprime, atunci când era nevoie. Îi plăcea, în acea vreme, chiar să inventeze el povești și să le spună altora. E drept, mai mult celor mai mari, căci ei erau cel mai ades dispuși să le asculte. Ascultând poveștile de seară, își îmbogățise vădit imaginația.
E drept că nu i s-a întâmplat să fie curios să învețe literele înainte de a fi elev, datorită celor citite din paginile cărții. Dar știu mulți copii care au reușit să învețe întreg alfabetul, doar datorită acestor activități.
Sunt multe avantajele pe care le poate aduce lectura făcută de mamă – sau tată, de ce nu? – copiilor de vârste mici. Nu mai vorbesc de legătura afectivă care se adâncește între părinte și cel mic… Am tot vorbit despre ea și despre faptul că poate fi premergătoare discuțiilor sincere pe care ni le dorim mai târziu, legate de cele întâmplate peste zi.
Există studii ce arată că doar unul din trei părinți mai citește povești celui mic înainte de a-l trimite la culcare. Eu sunt chiar și mai pesimistă și cred că sunt chiar mai puțini părinții ce-și fac timp pentru această activitate, deși este un lucru la îndemână și cu beneficii extrem de mari.
Închei administrarea dozei de astăzi cu îndemnul adresat părinților de a găsi timp și dispoziție pentru poveștile dinainte de culcare. Căci acest demers aduce doar beneficii, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Citiți-le, dragii mei, acum când încă mai sunt dispuși să vă asculte poveștile, pentru ca mai târziu să vă acorde, la rândul lor, încrederea de a vă spune poveștile lor de viață.
Leave a Reply