Întrucât Jandarmeria Română susţine campania “Donează sânge! Salvează o viaţă!”, iniţiată de Patriarhia Română, Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni participă şi sprijină acest demers.
Astfel, în zilele de 27 mai şi 3 iunie, aproximativ 100 de elevi jandarmi participă, voluntar, la donarea de sânge organizată la Centrul de Transfuzie Sanguină Suceava.
Obiectivul acestei acţiuni vizează rezolvarea crizei acute de sânge cu care se confrunta spitalele din ţară.
Prin acest gest, jandarmii doresc să se implice în ceea ce priveşte acordarea de sprijin în soluţionarea unor probleme din cadrul comunităţii, răspunzând pozitiv apelurilor în care donarea de sânge înseamnă salvarea de vieţi omeneşti.
Leave a Reply