full screen background image

Întrevederea prim-ministrului român Dacian Cioloș cu vicepreședintele american Joseph Biden

Prim-ministrul Dacian Cioloș a avut o întrevedere marți, 24 mai, la Washington, cu vicepreședintele SUA, Joseph Biden, în cadrul vizitei care se desfășoară în perioada 22-25 mai a.c. în SUA.

În cadrul discuțiilor premierul român și vicepreședintele american au abordat câteva dintre principalele aspecte de pe agenda bilaterală, cu accent pe interesul comun de a întări Parteneriatul Strategic, care stă la baza cooperării dintre cele două țări. Cei doi înalți demnitari și-au exprimat satisfacția față de nivelul excelent al dimensiunii de securitate și apărare, subliniind că există premise favorabile pentru consolidarea și aprofundarea acestuia.

”Principalul obiectiv al vizitei este consolidarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic, astfel încât cooperarea economică să atingă acelaşi nivel înalt de excelenţă şi dinamică pozitivă precum interacțiunea pe palierul politico-militar” a declarat premierul Cioloș. La rândul său, vicepreședintele Biden a subliniat că România a fost și rămâne un partener și aliat de încredere al SUA. De asemenea, a arătat că există un interes reciproc de utilizare a potențialului semnificativ de dezvoltare a cooperării economice.

Convorbirile au vizat și stadiul pregătirii Summit-ului NATO de la Varșovia, din luna iulie a acestui an. Premierul Dacian Cioloș a prezentat aspectele de securitate și apărare care prezintă un interes particular pentru România, precum și poziția națională în raport cu principalele tematici care vor fi supuse dezbaterii în cadrul reuniunii la nivel înalt a Aliaților. A evidențiat faptul că România dorește sprijinul activ al SUA pentru o prezență Aliată înaintată pe tot flancul estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră.

La rândul său, vicepreședintele Biden a reconfirmat angajamentul SUA, atât în plan bilateral româno-american, cât și în context aliat în vederea consolidării securității și apărării în spațiul euroatlantic. Oficialul american a salutat implicarea activă a României în eforturile de prevenire și combatere a riscurilor și provocărilor de securitate cu care se confruntă Alianța Nord-Atlantică.

Prim-ministrul român și vicepreședintele american au avut și un schimb de opinii privind evoluțiile relevante din vecinătatea estică și cea sudică a Alianței Nord-Atlantice, cu accent pe Republica Moldova și Ucraina.

comments

comments




Leave a Reply

avatar