full screen background image

Tânăr din Ciocănești, prins de poliţişti după ce a spart o casă în Vatra Dornei

Pe data de 6 mai, în jurul orei 01.15, în timp ce efectua serviciul de patrulare, un echipaj de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a observat, pe strada Negrești din localitate, o persoană necunoscută care transporta cu o roabă mai multe scule electrice și manuale.

Acesta, la vederea autospecialei de poliție, a abandonat bunurile și a dispărut în pădure.

În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, autorul furtului a fost identificat, marţi, ca fiind un tânăr, de 18 ani, din comuna Ciocănești, ce locuia fără forme legale în municipiul Vatra Dornei, care a recunoscut comiterea faptei.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că bunurile au fost sustrase dintr-o locuință în construcție, aflată pe strada Negrești, din municipiul Vatra Dornei, persoana vătămată fiind un bărbat de 45 de ani, din municipiul Suceava.

Bunurile, în valoare de circa 3.000 de lei, au fost recuperare și restituite persoanei vătămate

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar