full screen background image

Trei intervenţii ale pompierilor pentru stingerea unor incendii în zona Rădăuţi, în această noapte

Marţi seară, la ora 23:14, Dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu în comuna Putna.

Spre locul indicat au plecat forţe şi mijloace de la Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi şi de la Gărzile de Intervenţie Vicovu de Sus şi Siret.

De asemenea, au fost alertate Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Putna, Vicovu de Sus şi Bilca.

În total, au intervenit 7 autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la gospodăria lui C.I.

Aproximativ 20 de minute mai târziu, la ora 23:37, a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112 faptul că un alt incendiu a izbucnit la gospodăria numitei C.D., din comuna Straja, localitatea fiind tot în raionul de intervenţie al pompierilor rădăuţeni.

Au fost trimise 6 autospeciale de la Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi (3) şi de la Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Straja, Brodina şi Vicovu de Sus, ultima sosind după ce a sprijinit intervenţia pompierilor militari, până la localizarea incendiului, şi la Putna.

Urmare a acestor evenimente, generalul de brigadă Ion Burlui, inspectorul şef al ISU Suceava, a ordonat ridicarea capacităţii operaţionale la nivel portocaliu.

Astfel, au fost chemaţi militarii care asigurau serviciul de acasă şi s-a trimis către subunitatea din Rădăuţi câte o autospecială de la Detaşamentul de Pompieri Suceava şi de la Garda de Intervenţie Solca, pentru a acoperi intervenţia, în caz de nevoie, în zona de competenţă, în locul autospecialelor plecate spre cele două incendii.

Cantitatea mare de materiale combustibile (lemn, fân) şi vântul care bătea cu putere, au favorizat propagarea şi dezvoltarea incendiilor cu rapiditate, astfel că în scurt timp ambele gospodării erau cuprinse de flăcări aproape în totalitate.

Incendiu în comuna Putna

La sosirea echipajelor, ardeau violent acoperişul mansardei de la casa de locuit şi anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare la două case învecinate.
Incendiul a fost lichidat la ora 3:10.

Au ars acoperişul mansardei pe 50 de metri pătraţi, adăpostul de animale şi depozitul de furaje pe 50 de metri pătraţi, bucătăria de vară pe 35 de metri pătraţi, o anexă pe 15 metri pătraţi, magazia de lemne pe 30 de metri pătraţi, 20 de metri liniari de gard din lemn şi o tonă de cereale. Flăcările au degradat o tocătoare de furaje, un motor electric, un atelaj hipo şi două frigidere. În incendiu au pierit 3 porci şi 30 de păsări de curte.

Pe timpul intervenţiei, echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarei, în vârstă de 75 de ani, care a suferit arsuri la nivelul antebraţului drept. Ulterior, femeia a refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect, neizolat corespunzător.

Pompierii au salvat cele două case învecinate.

Incendiu în comuna Straja

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu violenţă la casa de locuit şi la anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare la o locuinţă învecinată.

Incendiul a fost lichidat la ora 3:40.

Au ars casa de locuit pe 54 de metri pătraţi, adăpostul de animale pe 60 de metri pătraţi, şura pe 40 de metri pătraţi, depozitul de furaje pe 25 de metri pătraţi, circa 3 tone de fân, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice şi alte bunuri din gospodărie. În incendiu au pierit o vacă şi 6 păsări de curte.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost depozitarea cenuşei şi a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa învecinată.

Incendiu în localitatea Clit

Puţin după lichidarea incendiului de la Straja, la ora 3:44 a fost anunţat un alt incendiu, care a izbucnit la gospodăria numitei B.T., din satul Clit, comuna Arbore.

Şansa a făcut ca, puţin după apelul venit pe 112, să observe incendiul echipajul cu autospeciala de la Garda de Intervenţie Solca, care se întorcea de la misiunea de asigurare la sediul Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi.

În aceeaşi situaţie s-a aflat şi autospeciala de la Detaşamentul de Pompieri Suceava, care a fost direcţionată spre locul intervenţiei, fiind în apropiere, în oraşul Milişăuţi.

Astfel, în numai 12 minute de la anunţarea incendiului, care a izbucnit la un garaj, flăcările să fie localizate şi împiedicate să se propage la casa de locuit şi la o anexă gospodărească.

În sprijinul celor două echipaje au mai sosit încă unul de la subunitatea pompierilor militari din Solca şi o autospecială de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Arbore.

Incendiul a fost lichidat la ora 4:46 şi a ars garajul, construit din lemn, pe 35 de metri pătraţi. Au mai ars un aragaz şi o canapea.

Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza scânteilor provenite din burlanul de fum deteriorat.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa şi anexa proprietarei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar