full screen background image

Panouri de informare şi orientare a turiștilor amplasate de jandarmi în zonele montane

1     Miercuri, 13 aprilie, jandarmii din cadrul posturilor montane Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc au amplasat  panouri de informare și orientare a turiștilor în trei locații montane din județul Suceava.

Panourile instalate la intrarea în Parcul Național Călimani (Gura Haiti) și la intrările în rezervația Pietrele Doamnei dinspre Izvorul Alb și Chiril sunt destinate orientării turiştilor aflaţi în trecere prin ariile naturale protejate, promovării atracţiilor turistice semnificative ale acestor areale, concomitent cu informarea preventiv-educativă în scopul conservării şi protejării naturii.

Acțiunea de montare a panourilor de orientare în teren a turiștilor s-a desfășurat în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române”, cofinanţat prin Programul de Cooperare Elveţiano – Român, aflat în derulare de 3 ani.

Prin derularea acestui proiect, Jandarmeria Română şi-a propus să contribuie la creşterea nivelului de asigurare a siguranţei publice, precum şi la dezvoltarea durabilă a turismului montan, prin adoptarea de standarde de excelenţă elveţiene.

La data de 7 septembrie 2010 a fost încheiat la Berna Acordul-Cadru între Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian privind implementarea Programului de cooperare elveţiano-român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse. În conformitate cu semnarea, de către părţile română şi elveţiană, a Acordului de Activitate, la data de 02.01.2013 a început perioada de implementare a proiectului Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române, cu o durată de 3 ani si 3 luni, subsumat secţiunii Fond Tematic Securitate a acordului de mai sus.

Acest proiect beneficiază de un buget în valoare de 1.882.352,94 CHF (1.600.000 CHF contribuţie elveţiană şi 282.352,94 CHF contribuţia
României) şi a fost determinat de necesitatea adaptării capacităţilor Jandarmeriei Române la evoluţia constantă a practicilor la nivel european, din punct de vedere al modului de acţiune pe timpul marilor evenimente internaţionale, cât şi în privinţa siguranţei publice în zonele turistice montane, având ca sursă de inspiraţie modelul elveţian de acţiune.

Proiectul a fost structurat pe două obiective majore: dezvoltarea capacităţilor Jandarmeriei Române de gestionare a manifestaţiilor publice de amploare şi a manifestărilor sportive de dimensiune internaţională, precum si consolidarea securităţii cetăţenilor şi a mediului înconjurător în zonele montane pentru o dezvoltare turistică durabilă.

comments

comments