Primăria municipiului Suceava susţine acordarea de salarii compensatorii celor 90 de disponibilizaţi colectiv de la fostul operator de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic “Termica”.
Primarul Ion Lungu a declarat că va duce muncă de convingerea cu ceilalţi creditori ai firmei în faliment din Lunca Sucevei, astfel încât salariaţii rămaşi pe drumuri să-şi primească drepturile revendicate.
Impedimentul principal constă în aceea că salariaţii de la Termica nu au negociat şi parafat contractul colectiv de muncă, edilul-şef sucevean precizând că o bună parte din vină o au sindicatele de la prestatorul de servicii de termificare, acestea certându-se între ele şi disputându-şi întâietatea.
Lungu a precizat că a avut intenţia de acorda ajutoare sociale, de câte 1.500 de lei, din bugetul local, însă dintre cei 90 de rămaşi pe liber, numai 5 s-au încadrat în condiţiile prevăzute de lege, în ceea ce priveşte mărimea veniturilor realizate pe membru de familie.
Pe de altă parte, doar 60 dintre concediaţi sunt locuitori ai reşedinţei de judeţ, iar actele normative în vigoare interzic sprijinirea financiară a persoanelor din alte localităţi.