Inspectorii de la Protecția Consumatorilor Suceava vor efectua, în perioada 14 – 29 aprilie, controale care vor viza modul de etichetare, prezentare și publicitate a produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale: carne, ouă, ciocolată și produse din cacao, vopsea de ouă, vin.
Între 4 și 22 aprilie sunt programate verificări la pește și conserve din pește, iar între 1 și 13 aprilie la produse textile.
Șeful Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor, Vasile Latiş, a precizat că toate aceste acțiuni tematice se derulează la nivel național.