Municipalitatea suceveană caută traseu în vederea construcției unui nou pod în cartierul Burdujeni, care să decongestioneze traficul rutier de pe podul de la bazar și de pe Calea Unirii.
Autoritățile au în vedere traseul străzilor Traian Vuia – Apeductului – sere – Termica – Drumul Național 29.
Primarul Ion Lungu a precizat că, în perioada următoare, va fi întocmit un studiu de fezabilitate care va fi înaintat spre aprobare consilierilor locali.