Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată, duminică, la ora 22.27, despre faptul că, pe strada Calea Bucovinei din localitate, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto vinovat de producerea evenimentului a părăsit locul faptei.
Polițiștii deplasați la faţa locului au identificat un autoturism înmatriculat în străinătate și condus de un bărba,t de 41 de ani, cetățean ucrainean.
Acesta a declarat că a fost acroșat de un autoturism, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști, în curtea unui imobil de pe Str. Calea Cernăuți din localitate, a fost identificat autoturismul implicat în accident și conducătorul acestuia, un localnic, de 36 de ani.
Rădăuţeanul a recunoscut că el a condus autoturismul pe Str. Calea Bucovinei, a lovit un autoturism în sensul giratoriu, s-a speriat și a plecat la domiciliu, unde a parcat mașina în curte.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, a refuzat recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ulterior, bărbatul a declarat că autoturismul nu a circulat în seara zilei de 13 martie şi că a fost achiziționat avariat, în urmă cu circa 3 săptămâni.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că permisul de conducere al bărbatului, eliberat de autoritățile engleze, nu-i acordă dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României.
În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul să conducă autovehicule în România și refuzul prelevării de mostre biologice, ce va fi soluționat procedural.