Încep săptămâna într-o notă optimistă, căci, în sfârșit, am reușit să mă odihnesc nițel weekend-ul acesta… după mai multe săptămâni de muncă, șapte zile din șapte. Am petrecut două zile la câțiva kilometri de casă, nu foarte mulți, dar suficienți să nu fie nevoie să gătesc, să fac curățenie sau alte treburi casnice ce simt că e necesar să le fac când sunt acasă și nu la muncă. Căci le-am neglijat, în timpul săptămânii, ocupându-mă mai mult de cele profesionale.
Bineînțeles, însă, că am întâlnit și în locația de weekend părinți preocupați de educație. A copiilor personali și uneori și a altora. Părinți în căutare de soluții pentru a-și disciplina copiii. Care, deși scoși din agitația orașului într-un loc liniștit, nu reușesc să se încadreze în peisaj din acest punct de vedere. Al liniștii. “Nu știu ce să mă mai fac. Îi spun toată ziua ce trebuie și ce nu trebuie făcut, îl cert, îl pedepsesc când întrece măsura și tot nu pricepe.”
Chiar așa! De câte ori n-am avut senzația că juniorul familiei pare a nu pricepe limba română în dialogul cu noi, părinții? Oare de ce bunele noastre intenții nu se materializează într-un îngeraș de copil, ce să dovedească bună creștere în majoritatea, dacă e imposibil în toate, situațiile? Și toate acestea în ciuda faptului că am stabilit reguli clare de comportament. Am pedepsit de fiecare dată reaua purtare. Am încercat chiar să nu țipăm sau să folosiți vreo formă de violență. Am glumit doar uneori, ironic, pe seama greșelilor făcute.
Și ne întrebăm ce mai e de făcut, când copilul are un astfel de comportament nedorit, în ciuda a tot ceea ce am făcut.
Păi s-o luăm metodic! De câte ori ne-am întrebat, înainte de a apela la pedeapsă, ce l-a deranjat emoțional pe copil de reacționează inadecvat. Căci fiecare comportament nedorit al copilului este de fapt un răspuns le ceva ce îl deranjează. De câte ori am recompensat un comportament pozitiv, în loc să pedepsim unul negativ? Căci mai degrabă ni se pare firesc ca cel mic să se comporte cuviincios și-atunci de ce să ne mai gândim la răsplată? Dar pedeapsa ne vine automat în minte, atunci când greșește!
De câte ori ne-am întrebat dacă suntem un exemplu bun de urmat, în felul în care reacționăm în situații critice? Căci la sfaturi și îndemnuri ne pricepem de minune, dar comportamentul nostru, pe care copiii îl copiază cu pricepere înnăscută, nu este de multe ori aidoma vorbelor. Spunem că ne-ar plăcea să le fim părinți, dar și prieteni, în același timp. Dar ni se pare firesc să-l ironizăm pe cel mic și să avem remarci cinice, uitând că urmele pe care le lasă vorbe pot fi la fel sau chiar mai persistente decât cele lăsate de o palmă. Iar dacă nu suntem dintre cei ce ne dorim să le fim și prieteni, ci doar părinți, sigur am pus o sumedenie de reguli ce să îngrădescă bine copilul, ținându-l departe de faptele rele. Căci am auzit că regulile fac bine celui mic. E drept, fac bine, dacă nu sunt în exces și sunt menținute fără concesii. Prea multe, însă, reprimă şi inhibă dezvoltarea personalităţii copilului.
Multe întrebări la care avem de răspuns… Dar, la final, trăgând linie, s-ar putea să concluzionăm că vina pentru comportamentul nedorit al copilului ne aparține în mare parte. Și dacă avem curajul să o recunoaștem, cu siguranță vom mai încerca ceva, disciplinând pozitiv. Iar sursă a unei astfel de disciplinări puteți găsi și în doza de educație… Zilnic!
