Astăzi, de la ora 18:00, Biroul Francez din Casa Prieteniei Suceava îi va avea oaspeți pe elevii claselor a V-a ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 din municipiul Suceava.
Sub genericul „Plăcerea de a oferi”, activitatea propusă de micii francofoni, coordonați de prof. Tamara Sabin, dorește să stimuleze dorința elevilor de a se exprima în limba franceză, prin scenete și cântece, marcându-se astfel și debutul manifestărilor dedicate “Lunii Francofoniei”.
Din program nu vor lipsi materialele video prezentând Parisul cu celebrele sale monumente, dar și alte aspecte ale civilizației franceze: modă, muzică, cât și mesajul dnei Michaëlle Jean, președinta Organizației Internaționale a Francofoniei, dedicat zilei de 20 martie – Ziua Internațională a Francofoniei.
Totodată, participanții la activitatea de miercuri vor avea ocazia să dialogheze cu două invitate din Annecy – Franța, foste membre ale asociației ASAP.
Intrarea este liberă.