În cursul după-amiezii de duminică, la ora 17.00, un minor, de 15 ani, din Ostra, a sustras, din curtea locuinței, autoturismul aflat în folosința tatălui său.
Copilul a ieşit cu maşina pe un drum comunal din Ostra şi, datorită vitezei excesive și pe fondul lipsei de experienţă în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma impactului, băiatul şi un minor, de 16 ani, din comuna Ostra, pasager în autoturism, au fost răniţi uşor.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, faţă de minorul de 15 ani, sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, furt în scop de folosinţă şi vătămare corporală din culpă, ce va fi soluționat procedural.