full screen background image

Pagubă de 800 de lei, după ce o maşină a fost spartă pe o stradă din Suceava

masina sparta     În cursul serii de marţi, la ora 19.15, un bărbat, de 40 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția, prin 112 despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras bunuri din autoturism.

În seara zilei de 1 martie, între orele 18.00-19.00, prin spargerea geamului de la portiera autoturismului, parcat pe str. Ştefan Tomşa din localitatea de domiciliu, persoane necunoscute au sustras o geantă cu bani, carduri și alte obiecte personale, prejudiciul fiind de circa 800 de lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

Poliţiştii atrag atenţia cu privire la modul de asigurare a vehiculelor, dar şi cu privire la locaţiile de parcare şi la bunurile pe care cetăţenii le lasă în interiorul autoturismelor.

Pentru a preveni furturile din auto, poliţiştii recomandă:
– nu parcaţi autoturismul în zone neiluminate, la adăpostul întunericului, hoţii pot acţiona nestingheriţi;
– nu lăsaţi în interiorul autoturismului acte sau alte valori ;
– în timpul zilei asiguraţi-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor ;
– când părăsiţi autoturismul, chiar pentru un minut, nu vă zgârciţi cu timpul dumneavoastră  şi asiguraţi portierele ; indicat ar fi şi cuplarea sistemului de alarmă;
– nu lăsaţi în autoturism bunuri de valoare, genţi sau lucruri ce ar putea trezi interesul hoţilor; aceştia acţionează atât în parcările aglomerate cât şi din mers, încercând portierele maşinilor staţionate.

comments

comments