full screen background image

Bătrână din Vultureşti prădată de 2.200 de lei, de doi indivizi care i-au adus un “premiu” de 1 martie

portofel cu bani     În cursul dimineţii de marţi, la ora 08.35, I.P.J. Suceava a fost sesizat, prin 112,  de o femeie, de 72 de ani, din comuna Vulturești, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuință o sumă de bani.

Polițiștii au stabilit faptul că, în dimineaţa zilei de 1 martie, în jurul orei 08.05, la locuinţa părții vătămate a oprit un autoturism din care au coborât două persoane necunoscute.

Acestea i-au spus femeii faptul că, cu ocazia zilei de 1 martie, oferă persoanelor în vârstă un premiu de 300 de lei, sens în care i-au oferit o bancnota de 500 de lei, solicitând restul.

Astfel, profitând de naivitatea și neatenția părții vătămate, persoanele necunoscute au observat unde aceasta ţine banii, după care, i-au solicitat să-i însoţească la o vecină ce locuieşte în apropiere şi căreia i-au dat un premiu asemănător, timp în care i-au sustras din locuință suma de 2.200 de lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la măsurile preventive pe care cetăţenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordate de persoane necunoscute, care  le oferă diferite sume de bani, sub pretextul unor cadouri sau care le solicită sume de bani pentru prestarea unor servicii. Nu lăsaţi persoanele necunoscute să  intre în casă şi să vadă unde ţineţi sume de bani sau bunuri de valoare!

comments

comments