Într-una din zilele trecute, la o aniversare, m-am nimerit la aceeași masă cu cineva ce știa că lucrez în învățământ. Din vorbă în vorbă, am ajuns la amintirea doamnei învățătoare, pe care vecina mea de masă a avut-o. M-a întrebat dacă încă mai este în activitate și s-a bucurat să afle că este sănătoasă și educă o ultimă generație de prichindei.
Mi-a spus, apoi, că amintirea cea mai puternică pe care o are legat de primii ani de școală este aceea că doamna învățătoare le aducea prăjituri cu mere. Am zâmbit, cu gândul la o postare pe care tocmai o citisem pe o rețea de socializare: “Sunt profesor. Singura profesie din lume în care iei lucruri de acasă și le duci la muncă.” Și mi-am zis că, de fapt, doamna învățătoare a cărei frumoasă amintire fusese păstrată învăluită în gustul delicios al prăjiturii cu mere, nu este singura care aduce școala acasă și invers, duce “acasă” la școală. Că sunt mulți alți profesori care se simt confortabil la școală, chiar dacă elevii nu învață de fiecare dată ce și cum și-ar dori ei. Chiar dacă părinții, uneori, consideră că școala este locul unde copilul stă supravegheat de adulți 4-6 ore pe zi, într-o presupusă securitate fizică și dorită securitate psihică și… atât.
Și am reafirmat faptul că, dincolo de tabla înmulțirii, de comentariile literare și de sistemul periodic pe care profesorii le predau la clasă – unii mai inspirat alții mai puțin – și pe care copiii le învață mai devreme sau mai târziu, ceea ce rămâne în amintire… e prăjitura cu mere. Sau lucruri pe care le face profesorul “altfel” cu elevii, ce nu au legătură cu școala și educația – în aparență. Faptul că merg împreună la film, că merg împreună la patinoar, că amenajează împreună sala de clasă pentru un eveniment. Lucruri de care unii profesori se lipsesc, spunând că nu îi ajută deloc în ceea ce fac la clasă. Că cel mai important este cum predă Teorema lui Gauss și faptul că toți elevii o pricep. Dar, de fapt, lucrurile nu stau chiar așa.
Pentru că, dincolo de amintirile pe care le construiesc împreună, astfel de activități îi pot stimula să învețe mai mult și mai bine de dragul profesorului, de dragul școlii ce nu este doar o clădire în care “se tocește”. Și, dacă stau bine și mă gîndesc, amintirile acestea sunt poate la fel de importante, dacă nu chiar mai importante. Pentru că rezolvarea unei integrale, formula chimică a unui element sau cum se face corect analiza sintactică nu ne mai amintim peste ani. Dar cum să ne comportăm în același loc public în care am fost cu doamna profesor acum 20 de ani, cu siguranță ne reamintim.
Drept urmare, deși nu sunt specialistă în pregătirea prăjiturii cu mere, voi continua să exersez cu drag și alte activități la școală. Activități pe care le fac cu drag și acasă, cu cei din familie. Pentru că, greșit sau nu, clasa mea de elevi face parte din familie. Altfel, n-aș putea să-i revăd cu drag în fiecare din cele 5 zile ale săptămânii. Or fi de vină și dozele de educație, consumate zilnic.
