full screen background image

Iohannis: Suntem hotărâți să sprijinim drumul european al Republicii Moldova

Klaus Iohannis     România este determinată să sprijine drumul european al Republicii Moldova, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis.

“Puteți să contați pe noi, suntem aproape, suntem hotărâți să vă sprijinim în drumul pe care Republica Moldova l-a început de câțiva ani buni — drumul pro-european”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, la conferința comună cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti.

El a subliniat că este nevoie de mult mai multe proiecte economice desfășurate între România și Republica Moldova, dând exemplul gazoductului.

“În această idee, cred că Guvernele noastre vor găsi oportunități de colaborare și de promovare comună a unor proiecte economice viabile, fezabile și în beneficiul statelor noastre”, a declarat președintele Iohannis.

Șeful statului român a afirmat că situația din Republica Moldova este una complicată, însă s-a declarat optimist.

“Noi, România, declarăm de mult timp că suntem alături de Moldova și acest lucru noi doi îl credem. Pe de altă parte, este evident că sprijinul pe care dorim să-l dăm Republicii Moldova, în special în privința finanțelor, este vorba de un împrumut rambursabil și un ajutor umanitar nerambursabil, trebuie să vină în situația în care și noi constatăm progrese în ce privește abordarea publică din Republica Moldova”, a spus Iohannis.

El a precizat că unele dintre condiții sunt deja puse în practică și că omologul său moldovean l-a asigurat că Parlamentul Republicii Moldova este pregătit să sprijine noul Guvern, pentru a îndeplini condițiile la care s-a angajat.

AGERPRES

comments

comments